Circuit dedicat prin internet business

Circuite dedicate: top 5 beneficii ale serviciului Internet Business

Pentru companiile moderne, o conexiune la internet stabila a devenit o resursa esentiala. Insa, cu atat de multe optiuni disponibile si un jargon tehnic atat de complex, este greu sa identifici circuitele dedicate care sustin conexiunea si latimea de banda a unei companii. Afla mai departe ce este un circuit dedicat si modurile prin care iti poate imbunatati conexiunea la internet a companiei tale.

Nevoia de a avea o conexiune la internet mai buna, mai rapida si mai stabila

O parte semnificativa din activitatile cotidiene au loc online in zilele noastre. De la a lucra in sisteme software ce au la baza cloud computing, la realizarea de tranzactii pe un website sau aplicatie mobila, este din ce in ce mai dificil sa ne imaginam cum o companie poate functiona eficient fara o conexiune la internet.

Acest aspect face si mai dificila gasirea unui raspuns la intrebarea cum conectam totul eficient? Ceea ce vor companiile de la conexiunea lor la internet este stabilitate si performanta – perioade de indisponibilitate minime, cat mai putine defectiuni, viteza maxima si eficienta, astfel incat toate platformele si aplicatiile conectate sa lucreze la intreaga lor capacitate, indiferent de cate procese ruleaza in acelasi timp.

In secolul XXI, calitatea conexiunii la internet are o contributie directa asupra productivitatii si a experientei consumatorilor. Tocmai de aceea tot mai multe companii isi pierd interesul fata de serviciile standard de Internet public oferite de furnizorii ISP pentru locuinte si birouri. Fie ca vorbim despre o linie de abonament digital, fie despre cablu, conexiunile traditionale la internet sunt furnizate prin infrastructura publica de cabluri, casute stradale si alte retele publice, care distribuie trafic la internet catre si de la proprietatile individuale. Acestea sunt resurse impartite intre utilizatori, insemnand ca, ori de cate ori consumatorii sunt online, acestia sunt intr-o continua competitie pentru a beneficia de traficul disponibil. Acest aspect cauzeaza, de cele mai multe ori, o viteza de incarcare foarte mica in anumite momente ale zilei, dar si o experienta neplacuta utilizatorilor.

Ce este un circuit dedicat?

Spre deosebire de conexiunile traditionale, circuitele dedicate sau circuitele inchiriate sunt conexiuni complet private, puse la dispozitia unui singur utilizator. Pentru o companie, acest lucru inseamna ca poate avea access continuu la toate resursele liniei de internet, la o calitate superioara si securitate avansata. Circuitele dedicate sunt realizate prin conectarea printr-un cablu privat a unui punct din reteaua fizica cu o proprietate, sau cu un grup de birouri dintr-o zona geografica mai mare, pentru a crea o retea extinsa (WAN).

In comparatie cu circuitele de internet publice, circuitele inchiriate ofera o varietate de beneficii companiilor. Citeste mai jos cinci dintre cele mai importante avantaje.

1. Viteza mai mare

Cu ajutorul unei circuit dedicat, companiile pot avea parte de o conexiune la internet mai rapida decat in cazul serviciilor standard. Acest lucru se intampla din doua motive. In primul rand, faptul ca reteaua este privata si numai o companie are acces la ea face ca aplicatiile si sistemele sa nu fie nevoite sa imparta resursele de internet cu alti utilizatori, avand o disponibilitate completa a retelei. In al doilea rand, circuitele dedicate beneficiaza de cabluri din fibra optica ce asigura o viteza mai mare de internet si pot fi utilizate la nivelul intregii infrastructuri. Aceste aspecte ofera un serviciu mult mai rapid decat infrastructura de tip fibra la rack (Fiber To The Cabinet), care se bazeaza inca pe linii de cupru pentru a conecta reteaua cu diverse cladiri. La M247, de exemplu, liniile inchiriate pot asigura o viteza de pana la 10GBps.

2. Resurse egale pentru incarcare si descarcare

Majoritatea conexiunilor standard la internet sunt asimetrice, ceea ce inseamna ca prioritizeaza descarcarile si defavorizeaza incarcarile. In cazul conexiunile la internet pentru locuinte, unde majoritatea activitatilor online implica descarcarea de informatii si accesarea diverselor servicii (de exemplu deschiderea unei pagini de web, streamingul de continut video sau audio), este fireasca alocarea resurselor in acest fel.

Insa, pentru companiile ce utilizeaza servicii de cloud computing, aceasta prioritizare devine o provocare. In cazul serviciilor de cloud, nu conteaza doar cat de repede poti accesa aplicatiile, deoarece multe platforme de business, fie ca vorbim despre un CRM, ERP sau un instrument de management al unui website sau baze de date, au nevoie de resurse considerabile pentru a incarca date in cloud, astfel ca viteza si latimea de banda conteaza in ambele directii. Tocmai de aceea un circuit dedicat este simetric si asigura o viteza egala pentru descarcari si incarcari.

3. Performanta constanta

Pe langa asigurarea unei viteze mai mari, un circuit de internet inchiriat inseamna si mai putine variatii in ceea ce priveste performanta retelei, spre deosebire de o retea publica ce poate avea fluctuatii. Acest aspect este vizibil mai ales atunci cand se utilizeaza aplicatii de intensificare a latimii de banda, telefonie de tip VoIP, conferinte video, dar si atunci cand se descarca si incarca fisiere de dimensiuni mari. Daca se intampla ca reteaua sa fie ocupata, utilizatorii poti avea parte de timpi mari de asteptare si fluctuatii ale traficului, ceea ce poate cauza inchiderea conversatiilor telefonice sau video sau blocarea incarcarii fisierelor.

Circuitele private si dedicate fac mult mai probabila o performanta constanta a retelei pe toata durata functionarii. In plus, datorita eficientei cablurilor de fibra optica, utilizatorii nu vor experimenta nicio degradare la nivelul performantei, indiferent de lungimea liniei, un aspect care se intampla adesea in cazul firelor de cupru.

4. Conexiuni mult mai stabile

Asa cum am mentionat si mai sus, atunci cand este instalat un circuit dedicat pentru accesul la internet a unei companii, cablurile de fibra optica sunt conectate cu toate dispozitivele companiei. Aceste cabluri nu numai ca imbunatatesc viteza conexiunii, ci sunt si mai rezistente din punct de vedere fizic, fiind mult mai putin predispuse sa interfereze cu reteaua de energie electrica, facand intreaga infrastructura mult mai stabila si durabila.

Inactivitatea retelei este, fara indoiala, cel mai mare factor de risc pentru retelele de internet ale companiilor din zilele noastre. Intreruperile de conexiune pot bloca operatiunile unei afaceri, cauzand pierderi semnificative in multe cazuri. Sa ne gandim la o companie din industria retail care nu poate genera vanzari din cauza imposibilitatii de a autoriza platile realizate online, sau la un producator ce ramane in urma cu livrarea comenzilor din cauza imposibilitatii de accesare a sistemului ERP.

In afara de beneficiile fizice oferite de cablurile din fibra optica, un circuit inchiriat ofera, de asemenea, protocoale dedicate de mentenanta si un contract de servicii  garantat (SLA). La M247, avem capacitatea de a garanta o disponibilitate a retelei de 99.95% pentru toate liniile de servicii inchiriate.

5. Securitate ridicată  

Pe langa asigurarea unei performante ridicate si consistente a retelei, circuitele private si dedicate ajuta companiile sa-si imbunatateasca securitatea bunurilor conectate la retea. Unul dintre aspectele ce ingrijoreaza companiile in zilele noastre atunci cand utilizeaza un serviciu de cloud computing este faptul ca, intr-o oarecare masura, datele sensibile si resursele critice sunt transmise in afara companiei, unui furnizor de servicii ce administreaza operatiunile pe servere aflate la distanta.

Desi protocoalele cu privire la securitate din centrele de date moderne sunt extrem de avansate, depasind, de multe ori, ceea ce poate o companie sa faca pe cont propriu, exista inca o ingrijorare naturala fata de toate datele valoroase ce sunt mutate dintr-un loc in altul, mai ales cand sunt utilizate conexiunile publice.

Cu ajutorul liniilor inchiriate, companiile au garantia ca datele sensibile din companie sunt transferate printr-o conexiune privata si sigura, cu mult mai putine oportunitati de accesare din exterior sau pierderi de informatii. Aceste servicii sunt, in mod particular, utile pentru realizarea unei retele WAN, deoarece mentine comunicatiile interne ale unei companii si traficul departe de circuitele publice.

Mai multe informatii? Echipa M247 este intotdeauna disponibila pentru a raspunde intrebarilor cititorilor, contacteaza-ne!